Este permis consumul de miere de albine in alimentatia LCHF? Exista anumite tipuri de miere mai bune decat altele? Ce se intampla daca urmez dieta LCHF si consum ocazional miere de albine?
Din punct de vedere nutritional, mierea de albine este net superioara zaharului, deoarece contine substante nutritive nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici și vitamine), are efect probiotic (functioneaza ca si mancare pentru bacteriile bune din stomac) si antiinflamator. Insa din punct de vedere strict al carbohidratilor continuti sau al structurii sale ca si substanta zaharoasa, mierea nu este diferita fata de zahar, circa 40% din ea este fructoza, restul fiind glucoza, sucroza si apa.
Problema cu fructoza este ca in ciuda faptului ca scade indicele glicemic are diverse efecte metabolice negative: incurajeaza formarea depozitelor de grasime, in special in ficat, ficat gras si ciroza, creste rezistenta la insulina, contribuie la probleme de guta, hraneste celulele canceroase. Din acest motiv este evitata in dietele low carb: keto, LCHF, Atkins etc.
In schimb, in alimentatia paleo, mierea de albine este permisa. Trebuie insa sa fim constienti ca in ciuda faptului ca mierea de albine este un produs natural neprocesat, ea stimuleaza corpul si centrul recompensei din creier in acelasi mod in care o face zaharul alb rafinat.
Daca se doreste inlocuirea zaharului cu o alternativa mai sanatoasa ce are anumite proprietati curative ce-i lipsesc acestuia, atunci consumul ocazional de miere de albine este ok. Atentie insa, mierea de albine trebuie consumata neincalzita deoarece isi pierde proprietatile (prin incalzirea la o temperatura mai mare de 60 de grade Celsius se distrug enzimele benefice din miere, ceea ce reduce foarte mult ccalitatile curative ale acesteia si poate duce la formarea altor substante nedorite) . Daca se doreste insa evitarea carbohidratilor si urmarea unei diete ketogenice, consumul de miere de albine ar trebui evitat.
Daca urmati o alimentatie LCHF, strict sau normal, nu consumati miere de albine deoarece continutul ridicat de carbohidrati va va trece direct peste pragul maxim acceptat in bransa, insa daca sunteti adeptul alimentatie LCHF liberale, puteti consuma ocazional si in cantitati foarte mici.
Daca urmati o dieta ketogenica, ce implica automat starea de cetoza, consumarea mierii de albine, chiar si in cantitati foarte mici va poate scoate din aceasta stare.
In concluzie:
– DA, mierea este buna daca doriti sa mancati alimente „curate”, neprocesate, ca parte a unei diete paleo/paleolitica sau LCHF liberal, ca si un indulcitor natural. Consumati in acest caz doar miere de albine cruda (neprelucrata termic) si proaspata, pe cat posibil direct de la stup.
– NU, mierea de albine nu este indicata daca urmati LCHF strict sau normal, orice alta dieta ketogenica, doriti sa scadeti in greutate, aveti diabet sau suferiti de dependenta de dulce.