Low carb este o expresie ce contine o plaja foarte larga de intelesuri. De asemenea si cuvantul „keto”. Ce este keto? Este pieptul de pui keto? Este ceapa keto? Este rosia un aliment low carb? Cati carbohidrati trebuie o leguma sa aiba pentru a fi incadrata la categoria low carb? Dar la categoria keto? Este ardeiul gras un aliment keto? Ce culoare?
In comunitatea low carb/lchf/keto exista diferite tipuri de diete. In articolul de fata vom analiza cateva dintre ele, in speta: dirty keto si lazy keto.
Ce inseamna keto, de fapt?
Cand auzim cuvantul keto, trebuie sa stabilim de la bun inceput la ce se refera acesta: la dieta ketogenica, la starea de cetoza (ketoza), la continutul de carbohidrati intr-un aliment, ceea ce il poate transforma intr-un aliment keto, etc?
Ce inseamna lazy keto?
Lazy keto sau pe limba neaosa „keto lenes” poate fi definit ca o dieta ketogenica in care nu se mananca mai mult de 50 grame de carbohidrati neti pe zi. Nu se numara caloriile sau ceilalti macronutrienti (proteine si grasimi).
In dieta keto traditionala este necesar sa fie urmarit indeaproape aportul de macronutrienti si sa se urmeze un model alimentar destul de strict cu un aport scazut de carbohidrati, continut ridicat de grasimi si aport moderat de proteine. Keto lenes este o varianta simplificata a dietei ketogenice insa nu se concentreaza pe o calitate a macronutrientilor.
Desi lazy keto, la o prima vedere poate parea mai atractiv pentru multi, deoarece este mai putin restrictiv si mai usor de urmat decat dieta traditionala keto, este posibil sa nu se ajunga in starea de cetoza (ketoza).
Lazy keto este una dintre cele mai populare variante de keto. Se intrepatrunde cu LCHF normal, unde aportul de carbohidrati nu depaseste 25 de grame pe zi.
Deca incercati sa urmati dieta ketogenica avand o abordare „lazy” sau lenesa, este deosebit de important sa aveti in vedere un consum de alimente de o calitate foarte buna. Si aici ne referim la proteine de o calitate superioara precum oua si carne bio, carne provenita de la animale ce au pascut si nu au fost hranite cu furaje, peste crescut in salbaticie si nu de crescatorie etc. In acest mod veti beneficia nu numai de avantajele unei diete ketogenice cu accentul pe slabit ci veti beneficia si de o imbunatatire a sanatatii dvs. In caz contrar, dieta voastra keto lazy va deveni si dirty!
Ce inseamna dirty keto?
Dirty keto este o varianta a dietei ketogenice in care nu se pune deloc accentul pe calitatea produselor consumate. Spre exemplu se consuma produse de la fast food (un hamburger) fara a manca painea, un carbohidrat, insa se consuma carnea si cascavalul topit de o calitate indoielnica precum si baconul plin de zahar si nitriti. In mod cert carnea folosita nu este de provenienta organica, ca sa nu vorbim de faptul ca se pot folosi grasimi trans in procesul de prajire.
Deci diferenta majora dintre lazy si dirty este ca in lazy nu se numara macronutrientii iar in dirty nu se pune deloc accentul pe calitatea acestora.
In ceea ce priveste carbohidratii, nici lazy keto si nici dirty keto nu pun accentul pe calitatea acestora. O persoana ce urmeaza dirty keto si consuma spre exemplu ketchup, nu va fi interesata de cantitatea mica de zahar adaugat din produs, deoarece va consuma de obicei doar in jur de 1-2 linguri. Insa daca comparam cu o persoana ce va consuma un pumn de afine, desi cantitatile de zahar din afine si din ketchup sunt asemanatoare, in exemplul afinelor, acesta nu este adaugat ci se gaseste in fruct in mod natural si va fi mai sanatos.
Avand in vedere toate cele de mai sus, noi nu recomandam nici lazy keto si nici dirty keto, ci varianta de keto traditionala sanatoasa, unde se au in considerare atat raportul dintre macronutrienti cat si calitatea acestora, alimente ce trebuie sa abunde in substante nutritive, de preferinta organice.
Pentru a afla mai multe despre cum sa urmati o dieta ketogenica sanatoasa va recomandam sa cititi articolele noastre din categoria Ce este LCHF?, in special LCHF pentru incepatori.