friptura muschi de vita cu salata si maioneza cu wasabi

Ce poate fi mai bun decat o carne de vita frageda si delicioasa, cu un sos de maioneza si wasabi alaturi de o salata verde proaspata?

Carnea de vita din reteta mea este un muschi de vita ce poarta denumirea de sirloin, strip sau New York strip si nu are un corespondent specific romanesc. Am inteles ca unii ar spune ca este vrabioara, insa nu pot preciza cu siguranta. Daca nu o gasiti imapchetata individual la magazin, intrebati la carmangerie, ei stiu in mod cert despre care bucata este vorba (din regiunea șalelor, in continuarea coastelor animalului).

Ingrediente
2 buc. muschi de vita (sirloin)
4 lg maioneza
2-3 lgt wasabi
unt pentru prajit
sare, piper
frunze de salata

Mod de preparare
Scoateti carnea din frigider din timp (cel putin 1 ora inainte) si lasati-o sa ajunga la temperatura camerei. Sarati si piperati chiar inainte de a o gati.
Incingeti o tigaie si puneti untul la topit. Adaugati bucatile de carne, scuturand usor tigaia ca sa nu se arda. Prajiti-le cate 2-3 minute pe fiecare parte, pentru o carne medium-rare. Stropiti-le cu o lingura cu untul din tigaie in timp ce le gatiti.
Dupa ce carnea este gata, lasati-o sa se “odihneasca” pe un fund de lemn inainte de a o servi, astfel incat sucurile sa aibe timp sa se disperseze uniform in bucata de carne si sa nu sangereze atunci cand o taiati cu cutitul. Indepartati cu un cutit bucata groasa de grasime, specifica sirloin-ului.
Amestecati maioneza cu pasta de wasabi.
Serviti cu o salata proaspata din frunze diverse: spanac, rucola sau frunze de mangold.

Info | Votati daca va place!
recipe image
Reteta
Muschi de vita (sirloin) cu salata si maioneza cu wasabi
Data publicarii
Timp preparare
Timp gatire
Timp total
Voturi
51star1star1star1star1star Based on 2 Review(s)

Lasa un comentariu